Celule stem, STEM Sure,

RECOLTARE CELULE STEM: CÂT COSTĂ?

Livrăm o combinație unică între tehnologie și empatie.

Aceasta este dictată de mixul serviciilor aflate în ecuație, iar o bună parte din cost e distribuit pe procesarea probelor. Alături de cheltuielile suplimentare pentru recoltarea la naștere, transport și stocare, noi mai adăugăm la total o aplecare către standarde ridicate și investiție în cercetare, educare și responsabilitate socială. Așadar, cât costă recoltarea de celule stem?

#recoltare celule stem cat costa

Cat costa recoltarea de celule stem, stem sure,

ORHIDEE

Multi+

3590 €

Stocare: inclusă pentru 18 ani

Ai celule stem pentru întreaga ta familie, cu Multi+!

Pentru că suntem SINGURA companie din România care, prin Bebevida, poate să îți multiplice celulele stem mezenchimale la cerere și să le folosească în transplant uman autorizat de către autoritățile europene (EMA).

Știai că celulele stem mezenchimale, cele din țesutul de cordon ombilical, nu necesită compatibilitate?

Pachetul Multi+ asigură izolarea și prezervarea tuturor tipurilor celulare (celule stem hematopoietice, mezenchimale, endoteliale) și califică pentru multiplicare imediată celulele izolate din cordonul ombilical.

+ Recoltare celule stem mezenchimale din cordonul ombilical
+ Izolarea de celule stem mezenchimale
+ Calificare pentru multiplicare imediată
+ Izolarea și prezervarea tuturor tipurilor celulare (celule progenitorii endoteliale & fracția vasculo-stromală)
+ Validare prin calcularea viabilității celulare
+ Asistență la transplant

+ Testare HLA probă nou-născut
+ Stocare ADN nou-născut
+ 1 an gratuit de asigurare  STEMCare Autism

+ Recoltare celule stem hematopoietice din sânge
+ Separare (izolare) celule stem hematopoietice
+ Analize sânge recoltat
+ Transportul probei

Pachetele comparate

Cât costă recoltarea de celule stem? Cea mai accesată variantă de către mămici este pachetul Perfect+ de 2960 €. Și pe bună dreptate!

BUJOR

Complex

1799

Stocare: 99 €/an+TVA

+ Recoltare celule stem din sânge
+ Separare celulară
+ Analize sânge recoltat
+ Transportul probei

+ Recoltare celule stem mezenchimale din cordonul ombilical

Asistență la transplant
Testare HLA probă nou-născut
Stocare ADN nou-născut
– 1 an gratuit STEMCare Autism

– Izolarea de celule stem hematopoietice
– Izolarea de celule stem mezenchimale
– Calificare pentru multiplicare imediată
– Izolarea și prezervarea complet celulară:
celule endoteliale & fracția vasculo-stromală
– Validare prin calcularea viabilității celulare

# recoltare celule stem cat costa

NUFĂR

Perfect

2269

Stocare: 121 €/an+TVA

+ Recoltare celule stem din sânge
+ Separare celulară
+ Analize sânge recoltat
+ Transportul probei

+ Recoltare celule stem mezenchimale din cordonul ombilical

+ Asistență la transplant
+ Testare HLA probă nou-născut
+ Stocare ADN nou-născut
+ 1 an gratuit STEMCare Autism

– Izolarea de celule stem hematopoietice
– Izolarea de celule stem mezenchimale
– Calificare pentru multiplicare imediată
– Izolarea și prezervarea complet celulară:
celule endoteliale & fracția vasculo-stromală
– Validare prin calcularea viabilității celulare

# recoltare celule stem cat costa

IRIS

Perfect+

2960

Stocare: inclusă 18 ani

+ Recoltare celule stem din sange
+ Separare celulară
+ Analize sânge recoltat
+ Transportul probei

+ Recoltare celule stem mezenchimale din cordonul ombilical

+ Asistență la transplant
+ Testare HLA probă nou-născut
+ Stocare ADN nou-născut
+ 1 an gratuit STEMCare Autism

– Izolarea de celule stem hematopoietice
– Izolarea de celule stem mezenchimale
– Calificare pentru multiplicare imediată
– Izolarea și prezervarea complet celulară:
celule endoteliale & fracția vasculo-stromală
– Validare prin calcularea viabilității celulare

# recoltare celule stem cat costa

ORHIDEE

Multi+

3590

Stocare: inclusă 18 ani

+ Recoltare celule stem din sânge
+ Separare celulară
+ Analize sânge recoltat
+ Transportul probei

+ Recoltare celule stem mezenchimale din cordonul ombilical

+ Asistență la transplant
+ Testare HLA probă nou-născut
+ Stocare ADN nou-născut
+ 1 an gratuit STEMCare Autism

+ Izolarea de celule stem hematopoietice
+ Izolarea de celule stem mezenchimale
+ Calificare pentru multiplicare imediată
+ Izolarea și prezervarea complet celulară:
celule endoteliale & fracția vasculo-stromală
+ Validare prin calcularea viabilității celulare

# recoltare celule stem cat costa

Servicii suplimentare

Adaugă la orice pachet asigurarea STEM Sure pentru autism.

STEMCARE AUTISM

Acoperă costurile aferente unei eventuale proceduri de tratare a autismului cu celule stem la copii în limita sumei de 6,000€.

22 €/an

Cat costa recoltarea de celule stem, stem sure, stemcare, asigurare autism,

Personalizează-ți pachetul

TESTARE HLA FAMILIE

 

Testul HLA te ajută să afli dacă proba de celule stem recoltată poate ajuta şi alţi membri ai familiei. Este o opţiune recomandată dacă nu ai mai recoltat celule stem de la fraţii mai mari ai bebeluşului, dar şi pentru eventuale terapii pentru familia ta.

Copil + 1 membru de familie: 780 €
Copil + 2 membri de familie: 1.130 €
Copil + 3 membri de familie: 1.450 €
Membru extra: 320 €

SCREENING METABOLIC NEONATAL

 

Screeningul metabolic neonatal este un test simplu care se face doar în primele 36-72 ore de la naştere şi necesită doar câteva picături de sânge din călcâiul bebelusului. Este un test recomandat deoarece afecţiunile depistate imediat după naştere pot fi mult mai uşor monitorizate sau tratate.

Standard: 90 €
Plus: 115 €
Extra: 125 €
Extra-Plus: 140 €
Extins: 150 €

STOCARE ADN MAMĂ

 

ADN-ul tău sau al copilului poate fi stocat pe termen nelimitat pentru a fi folosit pentru testări în orice moment pentru a fi folosit in testari genetice sau pentru a determina arborele genealogic.

329 € / 18 ani + TVA

Videouri relevante pentru # recoltare celule stem cat costa

Bogdan și Georgiana au tratat în aceste video-uri subiecte relevante despre pachete noastre.

CÂT COSTĂ RECOLTAREA DE CELULE STEM? CÂT DE FLEXIBILE SUNT MODALITĂȚILE DE PLATĂ?

Suntem deschiși și ne gândim la tine

Contactează-ne și decidem împreună care este cel mai bun plan de plată pentru nevoile tale.