DE CE SĂ MĂ GÂNDESC SĂ RECOLTEZ CELULE STEM?
Celulele stem recoltate la naștere sunt o certitudine pentru tine, familia ta și noi restul
+ peste 80 de boli letale tratabile
+ recoltare ușoară
+ nu trebuie să aștepți ca să tratezi
+ nu ai nevoie de donator compatibil
+ tratament disponibil pe viață
+ experiența a 56 de transplanturi
CUM ALEG O BANCĂ DE CELULE STEM?
Recomandarea noastră când alegi o bancă de celule stem este să te uiți la următoarele 4 aspecte:
DE CE SUNT ACREDITĂRILE VITALE?
Acreditările
Certificările sunt cea mai importantă variabilă din ecuația alegerii.
În cazul unui tratament, acreditările reprezintă cât de „bine primite” sunt celulele stem în diverse spitale. Da! Vorbim de cazul probabil în care vor fi folosite pentru cele peste 80 de boli tratabile cu celule stem. În cazul nostru am ales ca partener BebéVida din Portugalia, implicată în cercetare şi deţinătoare a acreditării FACT – cel mai înalt standard european în domeniu.
CUM LUCREAZĂ 2 ECHIPE PENTRU TINE?
Proces
Relația pe care o ai cu facilitatorul reprezintă întregul tău parcursul de la dorință până la primirea certificatelor de recoltare și stocare în condiții optime.
În STEMSure™ trecem de 3 ani printr-un proces de redesign al acestei experiențe iar împreună cu echipele din Germania, UK și mai nou Portugalia ne îmbunătățim constant relația cu viitorii părinți. Am dezvoltat împreună serviciul de asistență la transplant în care facilităm de la alegerea centrului și până la încasarea asigurării în cazul unui transplant. Suntem orientați strategic către explorare și știință și ni se potrivește bine!
CARE ESTE TEHNOLOGIA FOLOSITĂ?
Tehnologie
Spre exemplu noi preferăm separarea automata, prin intermediul tehnologiei AXP.
Are o rată de recuperare celulară de peste 90%, mai mare față de separarea automată. De 12 de ani căutăm să creăm cele mai bune servicii de biotehnologie, iar mai nou aducem și multiplicarea celulelor stem în România!
CUM FACEM BINE?
Implicare
Domeniul de biotehnologie este unul foarte dinamic iar responsabilitatea locală e importantă și o simțim la nivel celular.
Am facut primul transplant cu celule stem din România pentru a trata un copil în varsta de 4 ani bolnav de autism și de atunci, co-fondatorul STEMSure care este și coordonatorul primului studiu clinic cu celule stem din România, dr. Bogdan Ivănescu, a fost alături de alte zeci de parinți în lupta lor împotriva autismului. Sunt proiecte aparte, la care muncim mult și de care putem beneficia cu toții.
CARE ESTE CEL MAI ACCESIBIL PACHET?
Bujor
Un pachet ce acoperă elemente de bază ale procesului de recoltare celule stem la naștere.
+ Recoltare celule stem din sânge
+ Recoltare celule stem din cordon
+ Separare celulară
+ Analize sânge recoltat
+ Transportul probei
ȘTII CE AM MAI LANSAT RECENT?
Asigurarea STEMCare Autism
Am creat împreună cu partenerul nostru această asigurare, unică în România, care acoperă costurile aferente unei eventuale proceduri de tratare a autismuluihttps://www.stemsure.ro/asigurare-stemcare-autism/
CARE ESTE PACHETUL NOSTRU EROU?
Iris
Un pachet care beneficiază de toate punctele forte ale noastre, de la recoltare complementară din cordon și până la asigurarea STEMCare Autism
+ Recoltare celule stem din sânge
+ Separare celulară
+ Analize sânge recoltat
+ Transportul probei
+ Recoltare celule stem din cordon
+ Asistență la transplant
+ Testare HLA probă nou-născut
+ Stocare ADN nou-născut
+ 1 an gratuit STEMCare Autism
Pachetul de recoltare a celulelor stem - Iris